Thursday, September 19, 2019
Acasă Blog

Monumentul din Shumen – 1.300 de ani de la fondarea Bulgariei

0

Inaugurat în 1981, monumentul aniversează 1.300 de ani de la fondarea primului Țarat Bulgar de către Hanul Asparuh, în anul 631.

Asparuh ar fi venit cu o armată de 30.000 de oameni de undeva din Ucraina, gonit de invaziile azare. El însuși făcea parte dintr-un clan ce se considera urmaș al lui Attila Hunul.

Monumentul dă o turnură puternic naționalistă propagandei comuniste din Bulgaria, Ministerul Culturii fiind condus la acea vreme de fiica lui Todor Zhivkov, Lyudmila Zhivkova. Lyudmila era foarte pasionată de științe oculte, ezoterism și misticism și a reorientat propaganda dintr-una aliniată Moscovei către una axată pe miturile fondatoare ale Bulgariei. Această abatere de la politica oficială a partidului Comunist a deranjat puternic Rusia, iar Lyudmila a murit în condiții suspecte în apartamentul privat din reședința Zhivkov, la doar câteva luni după inaugurarea acestui monument.

În interiorul masivului cub din beton sunt reprezentate momentele esențiale pentru fondarea și formarea poporului și statului bulgar:

Hanul Asparukh descălecat la Sud de Dunăre. Legenda spune că a arătat cu mâinile către cer și pământ, spunând că de acum încolo acesta va fi teritoriul bulgar: zona ocupată astăzi de jumătatea de nord a Bulgariei, împreună cu Dobrogea și gurile Dunării.

Imperiul Bizantin atacă pentru a recupera acest teritoriu însă este învins și așa este fondat Primul Imperiu Bulgar, în 681 (va dura până în 1018).

Calul lui Asparukh zdrobește sub copită niște simboluri bizantine.

Hanii Tervel, Krum și Omurtag, care au adus stabilitate, expansiune și prosperitate, conform legendei.

Țarul Boris I, privind către liderii religioși din zonă și ascultând motivele pentru care poporul său s-ar converti la vreuna dintre religiile lor. A ales până la urmă creștinismul din motive politice, apropierea de Imperiul Bizantin fiind necesară în scopul încheierii unei alianțe.

Tot el ar i-ar fi primit pe discipolii lui Chiril și Metodiu, alungați din Moravia.

Țarul Simeon I, în timpul căruia Primul Imperiu Bulgar a atins cea mai mare suprafață din istoria sa, înconjurat de preoți și căpitani ai armatei.

Mozaicul uriaș ilustrează pe 3 panouri cu înclinații diferite cei trei pași importanți în formarea poporului bulgar:
– Înclinat la 45 de grade, primul reprezintă așezarea bulgarilor pe teritoriul de azi. Se observă armele și câteva rune, un alfabet rudimentar;
– Înclinat la 60 de grade, al doilea ilustrează adoptarea religiei creștine și se observă litere din alfabetul galgolitic, inventat de Chiril și Metodiu;
– Perpendicular pe sol, adică ridicat în picioare și stând semeț pe cont propriu, al treilea panou conține litere din alfabetul chirilic, dezvoltat de adepți ai lui Chiril și Metodiu și adoptat pe întreg teritoriul Țaratului Bulgar.

Leul este simbolul Bulgariei, o siglă conținând un leu fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1294.

Palatul Neptun din Băile Herculane

0

Valea Cernei a fost descoperită de romani la scurt timp după cucerirea Daciei și a devenit celebră pentru apele termale, aici fiind construite băi publice, temple și vile pentru aristocrați. Prima atestare documentară apare în anul 154 d.Hr drept Ad Aquas Herculi Sacras.

Abandonate după retragerea aureliană, ruinele au fost descoperite de austrieci, care au preluat Banatul în urma învingerii Imperiului Otoman în 1718. Reconstrucția stațiunii începe în 1736. Numeroase mențiuni ale lui Hercules, Aesculap si Hygueia au fost găsite, un număr de 6 statui ale lui Hercule fiind trimise la Viena (însă doar 3 au ajuns cu bine). O copie din bronz a uneia dintre ele la scară mai mare a fost amplasată în centrul stațiunii în 1847.

Cea mai frumoasă și celebră clădire din stațiune era conectată la izvorul termal Neptun 1 și este acum abandonată și în stare de degradare accelerată. Intrarea principală ducea în holul impunător, pictat și decorat din abundență. În centrul sălii se găsește încă fântâna arteziană ce a văzut și zile mai bune. Înspre stânga se întinde culoarul băilor sulfuroase, în timp ce în dreapta se găseau cele cu apă sărată. Undeva aici s-a îmbăiat însuși Franz Josef!

Pe coridoare găsim numeroase mențiuni ale lui Hercule, Aesculap și Hygueia (de unde termenul “igiena”). Tavanul e prăbușit ori stă să cadă pe alocuri iar acoperișul unuia dintre pavilioane s-a înclinat puternic și mai are puțin până să alunece de tot.

Din fericire, asociația Proiect Herculane se ocupă chiar acum de planurile pentru punerea în siguranță a clădirii.

Bazinul e plin de moloz
Credit: Elena Teșcanu, Studio EM

Conacul Bebe Poenaru din Malu Mare (DJ)

0

La doi pași de Craiova, în curtea școlii unui sat, găsim conacul ăsta masiv și impunător. Și abandonat, în mod inexplicabil.

Construit în 1896 de un latifundiar local, a intrat în posesia unui magistrat pe nume Constantin Poenaru, prin căsătorie. A fost confiscat de comuniști (ca de obicei) și transformat în 1961 în Școala Medie Tehnică Veterinară, devenită apoi Liceu Agricol, Liceu Agro-Industrial și, în cele din urmă, Grup Școlar Agricol.

Nu mi-e clar de când și de ce nu mai e folosit, cert e că par să fi trecut cel puțin vreo 10 ani, judecând după gradul de deteriorare de la interior. Câteva planșee s-au prăbușit din cauza grinzilor putrede, deși acoperișul încă se ține bine.

La exterior e cotropit de vegetație, care dă să intre pe ușă și deja a preluat și balcoanele de la parter.
Surprinzător, deși sobe, țevi și calorifere nu mai sunt, balustrada din fier a scării încă rezistă și arată excelent.

Singurii locatari actuali ai conacului sunt cei 6 căței și mămica lor.

Aici se observă pictura originală, sub zugrăveala dată de comuniști
O hartă a lumii folosită în loc de geam

Mall-ul comunist din Shumen (BG)

0

În centrul orașului Shumen se ridică un turn de 15 etaje care se vede din depărtare și domină întreg centrul vechi. Clădirea face parte dintr-un complex imens care se întinde pe sub întreg centrul vechi și se continuă în lateral cu încă un corp de 5 etaje. Arhitectura brutalistă e inconfundabilă: e un mall comunist!

Noi ne plimbam noaptea prin oraș și am găsit spațiu suficient printre gratiile uneia dintre intrări, așa că am intrat și am umblat puțin la lumina lanternelor de la telefoane. Am revenit a doua zi de dimineață pregătiți de explorare dar ceața lui decembrie ne-a împiedicat să facem poze bune.

Corpul cu 5 etaje trebuia să devină un enorm magazin universal. Exista un luminator natural unde urma să crească o grădină verde. Interiorul n-a fost finisat niciodată, dar pereții exteriori poartă mozaicuri foarte interesante.

Cine o fi fost geniul?
Grădină cu lumină naturală

Subteranul era proiectat să devină parcare și are intrare suficient de mare pentru autobuze pe o parte și 3 ieșiri pentru pietoni. Sub el se mai găsește un nivel de țevi și canalizare și spații de depozitare. Apa picură sau chiar curge peste tot iar sunetele dau o atmosferă stranie.


Se auzea un țiuit ciudat și după niște căutări am găsit sursa în rosturile de dilatație și spațiile dintre cofrajele din lemn și pereți: lilieci băgați la somn 🙂

Turnul pornește din subsol și are 15 etaje închise și alte 3 nivele deschise. La primele 3 etaje era plin de urme de locuire, pături și haine vechi, conserve și ambalaje. Din fericire, n-am deranjat pe nimeni. Era iarnă și nu stăteau acolo.

Turnul era proiectat cu o scară și 5 lifturi. Patru dintre ele nu par să fi avut vreodată uși sau cabină dar al cincilea avea motor la ultimul etaj, toate ușile încuiate și probabil cabina suspendată pe undeva.

Poze din decembrie 2018.

Ruinele bisericii din Muncelu de Jos (NT)

4

Nu am găsit aproape nici o informație despre biserica asta pe internet. Tot ce știu am aflat de la vecinul care locuiește într-o bojdeucă din chirpici lângă ea, cu tot familionul. Un tip foarte autentic, cu chimir, cuțit la brâu, tatuaje de marinar și o medalie din al doilea război mondial la gât, moștenire de la bunicul său.

Din spusele lui, a fost construită între 1940 și 1950 iar unchiul său, care are spre 60 de ani, a confirmat că mergea când era mic aici la slujbă. Cândva, prin anii 70, au fost alunecări de teren în zonă iar biserica a fost puternic afectată. Cineva a turnat contrafortul ăla de beton în spatele zidului altarului și a amânat cu niște ani inevitabilul.

Înăuntru nu mai e nimic notabil, doar Sf.Pantelimon mai veghează discret de pe un perete. Clopotul a fost salvat, se pare, și mutat în bisericuța de lemn din mijlocul cimitirului.

Turla încă se ține bine, deși e puternic înclinată cu tot corpul din față. La fereastra clopotniței veghea o femelă de huhurez mic, al cărei pui pufos ne studia de la fereastra de la parter.

Nu pot înțelege cine și de ce a construit o ditamai biserica din piatră într-un sătuc uitat de lume.

Bonus: o bojdeucă abandonată din același sat.

Eastern State Penitentiary din Philadelphia

0

Construit în 1829, a fost primul pentintenciar cu regim de izolare și liniște totală, ce a durat până în 1931. Când soseau, erau mutați sau duși la infirmerie, prizonierii purtau o cagulă ca să nu poată învăța traseul și a nu fi recunoscuți de alți prizonieri pentru a nu exista șansa de a crea legături între ei sau relua vechi prietenii.

Inițial, fiecare celulă avea ieșire într-o mică curte interioară separată cu zid de cele vecine. Prioznierii aveau dreptul la două jumătăți de oră pe zi în curte, unde puteau cultiva diverse plante. Perioada în aer liber era programată în așa fel încât doi vecini să nu fie concomitent în curte. Restul de 11 ore era petrecut în celula cu o singură ferestruică.

Mai târziu, au fost adăugate uși către culoar. Arhitectura în formă de stea permitea supravegherea culoarelor de către un număr minim de gardieni.

După renunțarea la regimul de izolare totală, deținuții au început să lucreze împreună, să joace diverse jocuri și să asculte radio.

În 1945, 12 prizonieri au evadat printr-un tunel săpat dintr-o celulă, pe sub curtea interioară și zid, fiind însă prinși la 2 străzi distanță.

Penitenciarul a fost depășit în materie de securitate și a fost abandonat în 1971, fiind lăsat în paragină până în 1994, când a fost redeschis ca muzeu, fiind renovate doar câteva zone de acces și securitate.

Acum turiștii pot vedea celula în care a stat temporar Al Capone și pot asculta istoria închisorii, povestită de Steve Buscemi și câțiva foști gardieni și prizonieri.

Așa arăta o celulă pe vremea când erau folosite. Se observă ușa micuță ce ducea spre curtea cu ziduri.
Placă dedicată deținuților cu pedepse ușoare care au fost trimiși să lupte în Primul Război Mondial și au căzut pe front
Se observă ieșirea către curtea interioară, zidită.

Fabrica de sticlă (?)

0

Am găsit fabrica asta abandonată la marginea unui oraș din Transilvania. Pare să fi produs materie primă pentru industria sticlei.

Clădirea nu e cine știe ce dar utilajele sunt senzaționale. Unul dintre cele două lifturi de marfă e prăbușit la parter dar celălalt e supendat la etajul 5. Se vede în poze că cineva a încercat să taie cu flexul prin scripete și cabluri și probabil și-a dat seama la timp că dacă plesneau ar fi rămas cel puțin fără o mână, așa că a renunțat.

Unul dintre etaje e plin de saci cu tot felul de pulberi și etichete cu semne de avertizare iar pereții sunt și ei acoperiți cu instrucțiuni de protecția muncii.


Abația cisterciană de la Cârța (SB)

2

La Cârța, în județul Sibiu, se găsesc ruinele unei mănăstiri fondate, se pare, în jur de 1203. Cistercienii sunt un ordin călugăresc fondat în 1098 la Citeaux, în Burgundia, extins rapid în secolul ce a urmat. Mănăstirea din Cârța era cea mai estică așezare, motiv pentru care avea derogare de la termenul anual de trimitere a raportului de activitate la doi ani.

Datarea fondării mănăstirii s-a făcut prin corelarea informațiilor din trei surse:

– Un document emis de cancelaria maghiară ce confirma donația regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205-1235) pentru aceasă mănăstire,

– Primirea donației a fost confirmată de voievodul Transilvaniei, un anume Benedict, ce a domnit între 1202-1206 si 1208-1209;

– Un document emis chiar de ordinul cistercian, ce confirma, în 1206, existența unui abate la Cârța

Primele clădiri fuseseră ridicate din lemn, existând indicii că între 1210 și 1215 ar fi existat o capelă din piatră. Abia spre 1230 au început ridicarea zidurilor și bisericii din piatră, lucrările fiind încetate din cauza invaziei mongole din 1241 și repornite în 1261. La acea dată este confirmată existența unui atelier al unor meșteri zidari și sculptori în localitate.

La terminare, mănăstirea era reprezentată de o biserică gotică uriașă, două corpuri de clădiri administrative și o curte înconjurată de un zid de piatră. Turnul-clopotniță, util și pentru apărare, a fost construit în 1495.

În 1475, Matei Corvin a desființat mănăstirea și a transferat toate bunurile ei Bisericii Catolice din Sibiu, ulterior devenită evanghelică. Abația a fost abandonată în sec 17, fiind preluată în sec 18 de comunitatea luterană din zonă, care o folosește și astăzi.

În perioada cât a fost abandonată, acoperișul navei s-a prăbușit iar rozeta de pe fațadă, o fereastră cu vitralii probabil, s-a spart. Astăzi, comunitatea locală ține slujbele în altar, care e suficient de încăpător și pe care l-au dotat cu orgă. Terenul pe care se afla corpul bisericii adăpostește morminte ale soldaților plecați din satele din zonă și căzuți în Primul Război și câteva relicve din piatră. În mai 2018 încă se mai putea urca în turn dar înțeleg că acum nu mai e voie.

Altarul trasnformat în capelă

Conacul Procopie Casota din Glodeanu Siliștea (BZ)

0

Proprietarul inițial al „Conacului Procopie Cașota” a fost Procopie Casotta (1852 – 21 septembrie 1910), mare proprietar, politician, filantrop, provenind dintr-o familie cu origini aromâne.

Înțeleg că ar fi fost cumpărat la licitație acum vreo 13 ani. În 2017, când l-am vizitat noi, se vedeau niște urme de consolidare dar părea că nu s-a mai lucrat de ceva vreme.

Trecătoarea acoperită duce la bucătărie și camerele servitorilor
Ultimul nivel al turnului pare adăugat recent

Ruinele bisericii Sf. Damaschin din Topliceni (BZ)

0

Nu am aflat aproape nimic despre bisericuța asta decât că pare să fi fost terminată în 1709.

Postări populare