Monumentul din Shumen – 1.300 de ani de la fondarea Bulgariei

0
984

Inaugurat în 1981, monumentul aniversează 1.300 de ani de la fondarea primului Țarat Bulgar de către Hanul Asparuh, în anul 631.

Asparuh ar fi venit cu o armată de 30.000 de oameni de undeva din Ucraina, gonit de invaziile azare. El însuși făcea parte dintr-un clan ce se considera urmaș al lui Attila Hunul.

Monumentul dă o turnură puternic naționalistă propagandei comuniste din Bulgaria, Ministerul Culturii fiind condus la acea vreme de fiica lui Todor Zhivkov, Lyudmila Zhivkova. Lyudmila era foarte pasionată de științe oculte, ezoterism și misticism și a reorientat propaganda dintr-una aliniată Moscovei către una axată pe miturile fondatoare ale Bulgariei. Această abatere de la politica oficială a partidului Comunist a deranjat puternic Rusia, iar Lyudmila a murit în condiții suspecte în apartamentul privat din reședința Zhivkov, la doar câteva luni după inaugurarea acestui monument.

În interiorul masivului cub din beton sunt reprezentate momentele esențiale pentru fondarea și formarea poporului și statului bulgar:

Hanul Asparukh descălecat la Sud de Dunăre. Legenda spune că a arătat cu mâinile către cer și pământ, spunând că de acum încolo acesta va fi teritoriul bulgar: zona ocupată astăzi de jumătatea de nord a Bulgariei, împreună cu Dobrogea și gurile Dunării.

Imperiul Bizantin atacă pentru a recupera acest teritoriu însă este învins și așa este fondat Primul Imperiu Bulgar, în 681 (va dura până în 1018).

Calul lui Asparukh zdrobește sub copită niște simboluri bizantine.

Hanii Tervel, Krum și Omurtag, care au adus stabilitate, expansiune și prosperitate, conform legendei.

Țarul Boris I, privind către liderii religioși din zonă și ascultând motivele pentru care poporul său s-ar converti la vreuna dintre religiile lor. A ales până la urmă creștinismul din motive politice, apropierea de Imperiul Bizantin fiind necesară în scopul încheierii unei alianțe.

Tot el ar i-ar fi primit pe discipolii lui Chiril și Metodiu, alungați din Moravia.

Țarul Simeon I, în timpul căruia Primul Imperiu Bulgar a atins cea mai mare suprafață din istoria sa, înconjurat de preoți și căpitani ai armatei.

Mozaicul uriaș ilustrează pe 3 panouri cu înclinații diferite cei trei pași importanți în formarea poporului bulgar:
– Înclinat la 45 de grade, primul reprezintă așezarea bulgarilor pe teritoriul de azi. Se observă armele și câteva rune, un alfabet rudimentar;
– Înclinat la 60 de grade, al doilea ilustrează adoptarea religiei creștine și se observă litere din alfabetul galgolitic, inventat de Chiril și Metodiu;
– Perpendicular pe sol, adică ridicat în picioare și stând semeț pe cont propriu, al treilea panou conține litere din alfabetul chirilic, dezvoltat de adepți ai lui Chiril și Metodiu și adoptat pe întreg teritoriul Țaratului Bulgar.

Leul este simbolul Bulgariei, o siglă conținând un leu fiind atestată documentar pentru prima dată în anul 1294.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.