Am stat doar două zile în Cambodgia, petrecând cea mai mare parte din timp în zona templelor abandonate, cunoscută generic drept Angkor Wat. Construcțiile sunt impresionante, cu toate că sunt parțial ruine și parțial restaurate. Există mormane de pietre uriașe căzute din ziduri și turnuri și alte mormane de pietre numerotate de către arheologi, așteptând să fie repuse la locurile lor. E cel mai mare Lego din lume.
Templele au fost construite de diverși regi, pe parcursul a 2-300 de ani (cca 800-1100), și au și fost cucerite și apoi recucerite de diverși alți regi, motiv pentru care întregul complex e un adevărat Disneyland de zeități și statui care au fost inițial budiste, apoi au primit adăugiri și au devenit hinduse ori invers.
Cambodgienii sunt oameni foarte primitori și calzi, probabil și pentru că abia au devenit populari ca destinație și țin să atragă mai mulți turiști. Din păcate pentru ei, cei mai mulți încă depind de agricultură și pescuit și trăiesc la un nivel de sărăcie greu de descris.
Bucătăria cambodgiană e cumva tipic asiatică, cu pui, porc, vită, pește și fructe de mare plimbate sumar printr-un wok, și foarte picante, însoțite invariabil de orez ori paste din orez. Speram să găsim mai multe chestii dubioase, dar am fost dezamăgiți să descoperim că tarantula și scorpionul sunt doar pentru turiștii fraieri, fiind vândute pe stradă, dar nu fac parte din dieta standard. Au gust de carton prăjit și valoare nutritivă mai mică decât efortul de a le pride și găti.
Șarpele și crocodilul, însă, sunt interesante, se consumă sărate, uscate și un pic fripte. Au textură cam cauciucată, dar carne albă și gust de pește.
Când ajungi în Siem Reap, prima impresie e că te vor călca 5 scutere, 2 mașini și 3 Tuk Tuk-uri în același timp. Dar asta pentru că încă n-ai fost în Vietnam.
A, și au o obsesie cu hamacele. Sunt PESTE TOT, oamenii ăia au mai multe hamace decât scaune, jur! Între oricare doi copaci ori stâlpi e întins un hamac, există variante portabile, poienițele, malurile lacurilor, curțile și marginea drumului fiind pline cu ele. Am văzut până și întinse între stâlpii diagonali ai umbrarului Tuk-Tuk-ului.
Dezamăgirea majoră a venit din faptul că nu le pasă unde aruncă gunoiul. În fața casei ori a magazinului ori pe marginea drumului, lângă barcă ori casa plutitoare, pe jos, prin oraș, pe câmp, oriunde, e plin de sticle de plastic, cutii de aluminiu ori hârtii și ambalaje.
Ca un plus, există internet la orice terasă, oricât de departe ar fi de oraș, iar oamenii încep să își permită telefoane cu touchscreen și abonamente 3G.
Scris pe 13 Mai 2017.
