Cine a pierdut și cine a câștigat din acest fiasco?

0
444

Marii pierzători sunt, în ordine, CpF, PNL, BOR și PSD. Câștigătorii sunt USR și alegătorii.

CpF pentru motive evidente. I s-a năruit toată povestea cu susținerea populară, milioanele de semnături și pericolul iminent. Nu doar că nu e relevant pentru electorat, dar nici nu știau prea bine despre ce e vorba. Acum, băieții ăia din SUA o să cam taie din fonduri și o să ceară niște explicații, că așa sunt ei, dau un ban, dar vor indicatori de performanță, iar prezența sub 30% miroase a concedieri.

După ce a împânzit internetul, media și gardurile cu minciuni despre scopul inițiativei lor și urmările catastrofale ale unui eșec, au realizat că pierd și au schimbat discursul. Au trecut la acuzații de boicot din partea partidelor, care nu i-au ajutat pe ei în ceea ce ne-au spus că e un demers pur civic și apolitic.

PNL pentru că s-a jucat iar pe terenul PSD, populism conservator și naționalist, iar PSD, ca de obicei, te bate cu experiența. Și dacă trecea, câștigul de imagine era la PSD, deși s-ar fi străduit și ei să bage mecla-n poză. Așa conducerea PNL a schimbat rapid discursul și a dat vina tot pe politizarea referendumului.

Partidul Niciodată Liberal trebuie să scape de toți năucii,  admiratorii legionarilor, habotnicii, pastorii și alți zăltați nostalgici cu ii, pușca și cureaua lată, agheasma și întoarcerea la viața simplă de la țară.

BOR a arătat că nu mobilizează prin influența proprie, ci prin capacitatea de a răspândi mesaje electorale relevante pentru alegătorii PSD. Conținutul mesajului este extrem de important. Oamenii simt mult mai palpabil riscul de a nu avea cu ce plăti curentul sau cu ce cumpăra medicamente decât pe cel ca niște indivizi despre care nu știu nimic să se însoare. Îl asculți pe popa când spune că unii sau alții vor crește pensiile și te afectează direct. Căsătoria gay n-are a face cu tine, tu ai de prăşit și de dat la găini, de renovat baia sau de trimis copilul la școală.

Faptul că 80% dintre români s-au declarat ortodocși nu înseamnă că toți vor asculta orbește de reprezentanții bisericii, că susțin alianța cu politicul, disprețul, risipa și opulența.

Pe deasupra, BOR, CpF și conservatorii mai guralivi au început și să împartă lumea în creștini adevărați și non-creştini, în funcție de participarea sau absența de la vot, alienând astfel mulți oameni credincioși și de bună credință, dar scârbiți de cei care le spun cum ar trebui să se comporte ca să merite acel termen.

PSD, sau părți din el și sateliții lor, au pierdut imagine și poziției prin incapacitatea de a aduce oameni la vot, deși l-au susținut sus și tare, au făcut cruci în direct și şi-au amintit cât de mult le place tămâia. Nu mă aștept, însă, ca nucleul lor de votanți să se fi îndepărtat de partid.

Pe de altă parte, PSD şi-a mai atras un val de antipatie, demonstrând că dacă vrei, poți organiza în timp scurt un referendum cu multe secții de votare în diaspora. Ofensa asta față de cei care au stat la cozi altădată se va simți la următoarele alegeri.

Marele câștigător e USR, care a atras câteva mii de oameni neafiliați politic și i-a trimis ca supraveghetori în secțiile de votare. Sunt sigur că vor fi și mai mulți la alegerile ce urmează, atât ca supraveghetori, cât și în campanie, iar unii dintre ei vor deveni membri.

Minoritățile sexuale nu cred că au câștigat ceva, dar cu siguranță n-au pierdut posibilitatea ca, într-o zi, să fie cetățeni egali cu restul în fața stării civile. Sau, mai probabil, să primească o lege a parteneriatului civil care să reprezinte un compromis acceptabil atât pentru susținători, cât și pentru opozanți.

Aș spune că mobilizarea asta masivă nu s-a datorat temei referendumului, cât faptului că foarte mulți s-au săturat efectiv de bătaia de joc, aroganța și jignirile celor din Parlament, de absența măsurilor de prevenire a fraudei și au vrut să ia atitudine cumva, devenind ei înșiși măsuri de prevenire a fraudei.

A venit la fix, sunt alegeri la anul și deja oamenii au experiență, unii dintre ei sunt veterani ai campaniei #FărăPenali.

Din implicarea civică și politică a mai multor oameni cu bune intenții au de câștigat, pe termen mediu și lung, alegătorii, care vor avea opțiuni mai multe la vot și alegeri mai corecte.

A, da, o ultimă mențiune: oamenii care susțin că vor boicota referendumul #FărăPenali (dacă se va ține) din cauză că le-a fost boicotat referendumul CpF ne arată că ei preferă să trăiască într-o țară săracă, dar cu reguli sociale stricte, impuse de biserică, decât într-una liberă economic și social și prosperă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.