Impresii din Cuba, Ep. 1

Havana veche e o zonă plină de clădiri vechi, coloniale, de 2-5 etaje, lipite una de alta, despărțite de străduțe înguste și din când în când de câte un bulevard larg.

E visul lui Nicuşor Dan: jumătate dintre clădiri sunt abandonate, cele mai multe în stare de degradare, mirosind puternic a gunoi și igrasie, și nu există clădiri noi moderne ori case renovate în stil futurist.

Dintre cele locuite, tot cam jumătate sunt neîngrijite, (am văzut o femeie măturând tencuială în fața casei), cu modificări și adăugiri artizanale, iar pe cele mai multe se vede efectul ploilor abundente și a umezelii din aer.

Multe dintre clădirile locuite poartă o siglă care certifică licența de operare în regim de casă particulară, adică gazdă și pensiune, un lucru bun pe care l-am întâlnit și în alte două orașe.

Din loc în loc găsești câte o gheretă de 3mp unde se vând sandvișuri cu șuncă presată și brânză topită, apă, sucuri și bere. De regulă nu au nici o siglă, doar o listă de prețuri în geam, care se astupă cu obloanele când închid.

De fapt, geam e mult spus. Fereastră e mai corect, pentru că cele mai multe clădiri nu au geamuri, doar gratii și/sau obloane. Căldura și umezeala îi fac pe oameni să țină mai tot timpul ușile și obloanele larg deschise și să stea mult în fața casei, ceea ce dă o atmosferă plăcută de familiaritate și siguranță. Vecinii umblă liber între casele lor, intră și ies pe toate ușile ori stau împreună pe o treaptă ori bordură și pălăvrăgesc ori se uită la televizorul dat la maxim în holul casei.

O bună parte dintre clădiri nu e racordată la sistemul de distribuție a apei potabile, așa că primesc zilnic apă din cisterne și o cară pe scări cu gălețile pentru a o turna în niște bidoane mari și albastre de pe acoperiș. Toate acoperișurile sunt dotate cu astfel de rezervoare, pentru că și cei conectați la rețea își fac rezerve de apă.

În afara acestor clădiri de locuințe mai găsim vile coloniale transformate în restaurante, hoteluri istorice, alimentare cu galantare pustii dar rafturi ticsite cu rom, standuri cu înghețată ori sucuri de fructe și nelipsitele chioșcuri cu suveniruri.

Străduțele sunt toate prevăzute cu rigole pe ambele părți, în care mai tot timpul băltește un pic de apă amestecată cu resturi de alimente, gunoaie și moloz de la ruine. Toate astea duc la un mix de mirosuri de mucegai, gunoaie, apă stătută, ulei încins din bucătării, fum de trabuc și gaze de eșapament.

Sunt pline de la 7 dimineață la 2 noaptea cu bicitaxi, carturi cu legume și fructe ori pâine și biscuiți tari ca piatra, taxiuri, cisterne, vânzători de te miri ce, combinatori, agățători pentru restaurante ori plimbări cu decapotabila și turiști. Mai toate sunt brăzdate de șanțuri și gropi, ceea ce îngreunează traficul și face dificilă viața proprietarilor de bicitaxi.

Bulevardele sunt mai largi, au câte 3 benzi pe sens, arhisuficient pentru autocare, taxiuri, bicitaxi și şarete cu cai. Spre deosebire de străduțe, sunt mai curate și mai ingrijite, asfaltul e mai întreg, dar mirosul se schimbă într-un nor de praf și gaze de eșapament, ocazional condimentat de izul provenit de la cai.

Orașul e plin de viață, de vânzoleală, de oameni care vând ori prestează ceva sau sigur au un văr ori un vecin care face asta și de turiști cu gura căscată.

Fun fact: Toată lumea, dar TOATĂ lumea are câte un Patrocle de juma de metru plus un papagal, canar ori altceva. Nu am auzit nici un lătrat de câine, sunt pur și simplu bibelouri, iar pisicile străzii sunt cele mai costelive pe care le-am văzut vreodată.