Vila Miclescu de pe Șoseaua Kiseleff 35-37

0
332

Vila a fost începută la 1900 de arhitectul Ion Mincu la cererea pictorului George Demetrescu Mirea, care a rămas însă fără bani și a cedat-o în 1904 avocatului Jean Miclescu.

În perioada ante și interbelică aici aveau loc dineuri și baluri cu toată lumea bună a societății românești, boieri, industriași, oameni politici și intelectuali.

Natural, a fost confiscată de regimul comunist și dată Uniunii Artiștilor Plastici, care a împărțit-o în 7 apartamente. Colonelul Miclescu, fiul avocatului, a primit o cămăruță la subsol, pentru care a plătit chirie timp de 40 de ani.

În 1994, Țiți Dumitriu, antrenor la Steaua, a cumpărat drepturile de la moștenitori, sperând că poate construi o clădire mai înaltă dar casa este monument și nu a putut-o demola, așa că a lăsat-o să cadă singură.

Livingul avea un perete de sticlă înalt cât 2 etaje și mozaic pe jos. Acum cresc copaci înăuntru. Turnul din stânga are o scară din lemn ce duce sus, într-un mic apartament separat de restul vilei. Bucătăria și camerele servitorilor se aflau în spate și sunt aproape complet prăbușite iar lemnul este putrezit.

A fost devastată de hoții de țevi și cabluri, care au săpat inclusiv în pereți după ele, acoperișul e găurit în mai multe locuri și plouă înăuntru iar bucăți mari din planșee stau și ele să cadă. Cel puțin așa se prezenta în noiembrie 2017. De atunci au mai trecut 2 ierni.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here