Mall-ul comunist din Shumen (BG)

0
637

În centrul orașului Shumen se ridică un turn de 15 etaje care se vede din depărtare și domină întreg centrul vechi. Clădirea face parte dintr-un complex imens care se întinde pe sub întreg centrul vechi și se continuă în lateral cu încă un corp de 5 etaje. Arhitectura brutalistă e inconfundabilă: e un mall comunist!

Noi ne plimbam noaptea prin oraș și am găsit spațiu suficient printre gratiile uneia dintre intrări, așa că am intrat și am umblat puțin la lumina lanternelor de la telefoane. Am revenit a doua zi de dimineață pregătiți de explorare dar ceața lui decembrie ne-a împiedicat să facem poze bune.

Corpul cu 5 etaje trebuia să devină un enorm magazin universal. Exista un luminator natural unde urma să crească o grădină verde. Interiorul n-a fost finisat niciodată, dar pereții exteriori poartă mozaicuri foarte interesante.

Cine o fi fost geniul?
Grădină cu lumină naturală

Subteranul era proiectat să devină parcare și are intrare suficient de mare pentru autobuze pe o parte și 3 ieșiri pentru pietoni. Sub el se mai găsește un nivel de țevi și canalizare și spații de depozitare. Apa picură sau chiar curge peste tot iar sunetele dau o atmosferă stranie.


Se auzea un țiuit ciudat și după niște căutări am găsit sursa în rosturile de dilatație și spațiile dintre cofrajele din lemn și pereți: lilieci băgați la somn 🙂

Turnul pornește din subsol și are 15 etaje închise și alte 3 nivele deschise. La primele 3 etaje era plin de urme de locuire, pături și haine vechi, conserve și ambalaje. Din fericire, n-am deranjat pe nimeni. Era iarnă și nu stăteau acolo.

Turnul era proiectat cu o scară și 5 lifturi. Patru dintre ele nu par să fi avut vreodată uși sau cabină dar al cincilea avea motor la ultimul etaj, toate ușile încuiate și probabil cabina suspendată pe undeva.

Poze din decembrie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.