Impresii din Zanzibar, Ep.1

Am povestit din Cuba, am povestit din Maroc, dar n-am apucat să povestesc din Zanzibar, cea mai frumoasă vacanță ever (2015). E drept, și locurile sunt incredibile, dar am și avut noroc de un grup de oameni care îmi sunt acum printre cei mai dragi din lume.

În Zanzibar se ajunge destul de greu, fiind o insulă mică și săracă la 6 grade latitudine sudică, pe coasta estică a Africii. Zbori din București în Dubai, apoi în Muscat (Oman) și abia apoi în Tanzania. Insula a făcut parte din Sultanatul Omanului până în 1964, și cred că încă mai există interese economice acolo, ceea ce explică de ce zbori cu Oman Air.

Când te apropii de insulă deja vezi culoarea turcoaz a apei și albul plajelor, și de sub palmieri parcă vine o aromă de cocos. De aterizat, însă, aterizezi în mijlocul unui câmp, pe ceva ce seamănă mai mult cu un drum național din Teleorman decât cu o pistă, și te oprești lângă un hangar fără uși ori ferestre. Nu e nimic în jur, nu sunt cisterne, utilaje, mașini de vreun fel.

Descărcarea și sortarea bagajelor se face manual. Sunt puse pe niște platforme mari cu roți, care sunt trase de câte 2 oameni și adus înăuntru, unde sunt puse pe banda rulan…ăstaaa…pe niște tejghele uzate, din lemn. Mă rog, ai ajuns, asta e, îți ard tălpile să le plimbi prin nisip și apă sărată.

În prima seară am înotat pe o apă incredibil de calmă, în lumina apusului, și nu voiam să se mai termine. Așa că a doua zi am ras rapid micul dejun și am dat buzna iar pe plajă. Șoc și groază! Refluxul furase apa de pe vreo doi kilometri, de rămăsese adâncă între genunchi și șold, așa că am pornit la explorat. Stele de mare, crabi colorați, alge, peștișori panicați și arici de mare, în care, dacă te înțepi, ustură și se umflă destul de rău.

Pornind pe plajă la plimbare, am dat de un sat de pescari. Bărbații tocmai se întorseseră de pe mare cu pirogile rudimentare din bușteni scobiți, cu stabilizatoare în părți și vele din pânze îngălbenite și rupte. Tot satul, cu mic, cu mare, participa la sortarea și curățarea peștelui. Bărbații îl scoteau din plase, femeile și băieții mai mari îl curățau, iar copiii fugeau cu câte o grămăjoară în mâini să îl spele în apa oceanului.

Am vrut să fotografiez un pescar ce hăcuia cu maceta o pisică de mare de vreun metru în diametru, dar mi-a zis să nu fac asta, și de regulă ascult de indivizii ce mânuiesc macete.

Am fost imediat împresurați de copii, care ne salutau cu „Jambo” (swahili), și apoi întindeau mâna cerând „caramella” (se pare că sunt multe hoteluri deținute de italieni și mulți turiști italieni). Noroc că venisem pregătiți și i-am făcut pe toți fericiți.

Câțiva adulți s-au apropiat și ei să ne salute și să își ofere serviciile: ghizi, barcagii, femei care pictează Henna, vânzători de fructe ori bere ori suveniruri, orice îți doreai, ei aveau de vânzare ori cunoșteau pe cineva care are.

(Publicat în ianuarie 2017)