Impresii din Maroc, Ep.1

0
188

Aterizezi în Marrakech și primul lucru care te surprinde e șantierul din aeroport. Tocmai au renovat clădirea și fix lângă ea se construiește un al doilea terminal, care pare mai mare și arată mult mai modern decât primul, semn că turismul înflorește.

În parcare e plin de taxiuri de o culoare nisipos-mâloasă, cele mai multe fiind Loganuri din ambele generații, și de microbuze de 9-14-17 persoane. Apoi începe coșmarul.

Străzile…DOAMNE, STRĂZILE!!! Sunt surpinzător de bine asfaltate, nu asta e problema. Problema sunt stolurile de biciclete, scutere și motorete care vin spre tine din toate direcțiile, te depășesc pe toate părțile, te umplu de fum la semafor și în general fac orice manevră complet ilogică și neașteptată. Ăsta e motivul pentru care mașinile merg încet și cu grijă și frânează mult și des.

Ca să treci strada există două reguli simple: 1. Trebuie să ai tupeu. 2. Trebuie să arăți ostentativ că ai tupeu. Am fost claxonați pe trecerea de pietoni, dar am și traversat bulevard cu 2 benzi pe sens prin mijlocul traficului.

Bun, ajungi în orașul vechi, Medina. Ăsta e un labirint interminabil de străzi, străduțe, alei și pasaje, printre case de culoarea nisipului ori a lutului uscat de soare. Orașul e poreclit Red City, pentru că în Medina nu există case tencuite ori vopsite în altă culoare și aduce aminte de culorile deșertului și casele din chirpici ale berberilor.

Fiecare spațiu, fiecare cămăruță, fiecare locșor din labirintul ăsta e ocupat de un negustor, cât de mic. Ierburi uscate, măsline de zeci de feluri, boboci de trandafiri, esențe de mosc, ambră, iasomie, vanilie, haine din China, șalvari, eșarfe, halva, cofeturi cu nucă, susan, alune ori migdale, telefoane mobile, curmale tot de zeci de feluri, magneți pentru frigider, vederi, ulei de argan, saci cu mentă proaspătă, tarabe cu fructe, vase tradiționale din ceramică, condimente de culori nemaivăzute și orice îți poate trece prin cap.

Pe aceste străduțe te lovesc din toate părțile mirosurile condimentelor, ale gunoaielor în descompunere, ale esențelor de parfum, ale urinei de pe la colțuri și ale sandwich-urilor și shaormelor. Pe la colțuri, pe sub tarabe, pe acoperișuri și prin cotloane dorm ori veghează sute pisici, în așteptarea unui gest de dărnicie ori a unei mișcări greșite care să lase să cadă o bucată de carne.

Pe străduțe, riscul de a fi luat în brațe de vreun scuterist crește considerabil. Distanțele despre care vorbim aici ajung la ordinul milimetrilor, trebuie să dai afară aerul din plămâni ca să fii sigur că nebunul cu motoreta nu îți crapă vreo coastă.

Punctul cental al orașului vechi este piața cea mare. Aici continuă și se întețesc haosul și aglomerația. Pe la amiază încep să se adune negustorii și să își deschidă tarabele, care sunt fixe și numerotate. Se deschid, pe rând, cele cu sucuri naturale de portocale, mango, grapefruit și rodie, cele cu fructe confiate, curmale și migdale, apoi se aprind focurile la grătarele cu umbrar amplasate exact în mijloc.

Destul de repede, locul se animă și apar negustorii ori giumbușlucarii ambulanți. Îmblânzitori de vipere, femei care îți decorează pielea cu modele în henna, bărbați cu maimuțe în lanț, dispuse oricând să stea pe umărul tău la poză pentru o bucățică de banană ori lipie, vânzători de ceasuri ori țigări de contrabandă, chiar și o doamnă care instalează o pistă de minigolf cu o singură gaură. Toți te bagă în seamă, toți au ceva de vânzare sau știu sigur pe altcineva care are ce îți trebuie ție.

Pe seară apar formații care se așează pe unde apucă și încep să cânte din tam tam-uri, trompete, cimpoaie și niște clămpănele din tablă (descriere aproximativă). Se adună mai mult localnici, care cântă și dansează și ei, și se face o hărmălaie de nedescris. Unii aprind niște lămpi cu gaz conectate la mici butelii, fac un foc de cărbuni și pun de ceai. Mirosul cald de mentă te îmbie să stai cu ei la povești.

Spre miezul nopții petrecerea se stinge. Fumul de grătar e înlocuit de mirosul înțepător venit de la caleștile cu cai ce încearcă să mai agațe câte un client, iar pisicile pun stăpânire pe piață, în căutarea resturilor. Pavajul e negru și lipicios, și i-ar prinde bine o spălare, dar mai e de așteptat până la prima ploaie.

Mâine e o nouă zi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here