Construit în 1829, a fost primul pentintenciar cu regim de izolare și liniște totală, ce a durat până în 1931. Când soseau, erau mutați sau duși la infirmerie, prizonierii purtau o cagulă ca să nu poată învăța traseul și a nu fi recunoscuți de alți prizonieri pentru a nu exista șansa de a crea legături între ei sau relua vechi prietenii.
Inițial, fiecare celulă avea ieșire într-o mică curte interioară separată cu zid de cele vecine. Prioznierii aveau dreptul la două jumătăți de oră pe zi în curte, unde puteau cultiva diverse plante. Perioada în aer liber era programată în așa fel încât doi vecini să nu fie concomitent în curte. Restul de 11 ore era petrecut în celula cu o singură ferestruică.
Mai târziu, au fost adăugate uși către culoar. Arhitectura în formă de stea permitea supravegherea culoarelor de către un număr minim de gardieni.
După renunțarea la regimul de izolare totală, deținuții au început să lucreze împreună, să joace diverse jocuri și să asculte radio.
În 1945, 12 prizonieri au evadat printr-un tunel săpat dintr-o celulă, pe sub curtea interioară și zid, fiind însă prinși la 2 străzi distanță.
Penitenciarul a fost depășit în materie de securitate și a fost abandonat în 1971, fiind lăsat în paragină până în 1994, când a fost redeschis ca muzeu, fiind renovate doar câteva zone de acces și securitate.
Acum turiștii pot vedea celula în care a stat temporar Al Capone și pot asculta istoria închisorii, povestită de Steve Buscemi și câțiva foști gardieni și prizonieri.
