Proprietarul inițial al „Conacului Procopie Cașota” a fost Procopie Casotta (1852 – 21 septembrie 1910), mare proprietar, politician, filantrop, provenind dintr-o familie cu origini aromâne.
Înțeleg că ar fi fost cumpărat la licitație acum vreo 13 ani. În 2017, când l-am vizitat noi, se vedeau niște urme de consolidare dar părea că nu s-a mai lucrat de ceva vreme.
Nu am aflat aproape nimic despre bisericuța asta decât că pare să fi fost terminată în 1709.
Hotelul a fost construit în jur de 1905. Holul cel mare era scăldat în lumină naturală de la plafonul din sticlă. În spatele scării centrale se găsea o altă scară, mai îngustă, a servitorilor, ce ducea din bucătărie la fiecare etaj și până pe acoperiș.
Confiscat de comuniști, a fost transformat în orfelinat. Se găsesc și acum uniforme și șepci de pionier prin pod.
În holul de la intrare se găsea pe perete o placă cu numele tuturor directorilor casei de copii din 1948 până spre 1990. Era spartă dar am reușit să o refacem aproape complet din cioburile de ghips răspândite pe jos.
E în stare foarte proastă, apa și înghețul au săpat prin pereți și podele. La etajele superioare sunt câteva camere ale căror pereți pur și simplu stau suspendați, fără podea. Nu o dată am mers pe grinzi goale, văzând sub noi unul sau chiar două etaje.
Bucătăria, corp separat, stă să cadă și a fost golită de orice urmă de metal. Sălile de clasă încă poartă pe pereți picturi cu personaje din basme.
Vila a fost începută la 1900 de arhitectul Ion Mincu la cererea pictorului George Demetrescu Mirea, care a rămas însă fără bani și a cedat-o în 1904 avocatului Jean Miclescu.
În perioada ante și interbelică aici aveau loc dineuri și baluri cu toată lumea bună a societății românești, boieri, industriași, oameni politici și intelectuali.
Natural, a fost confiscată de regimul comunist și dată Uniunii Artiștilor Plastici, care a împărțit-o în 7 apartamente. Colonelul Miclescu, fiul avocatului, a primit o cămăruță la subsol, pentru care a plătit chirie timp de 40 de ani.
În 1994, Țiți Dumitriu, antrenor la Steaua, a cumpărat drepturile de la moștenitori, sperând că poate construi o clădire mai înaltă dar casa este monument și nu a putut-o demola, așa că a lăsat-o să cadă singură.
Livingul avea un perete de sticlă înalt cât 2 etaje și mozaic pe jos. Acum cresc copaci înăuntru. Turnul din stânga are o scară din lemn ce duce sus, într-un mic apartament separat de restul vilei. Bucătăria și camerele servitorilor se aflau în spate și sunt aproape complet prăbușite iar lemnul este putrezit.
A fost devastată de hoții de țevi și cabluri, care au săpat inclusiv în pereți după ele, acoperișul e găurit în mai multe locuri și plouă înăuntru iar bucăți mari din planșee stau și ele să cadă. Cel puțin așa se prezenta în noiembrie 2017. De atunci au mai trecut 2 ierni.
”România nu are nevoie de autostrăzi, ne ajung drumurile naționale”
Traian Băsescu, Ministrul Transporturilor, 1999
“Va garantez că peste 2 ani, România va avea 700 de kilometri de autostradă”
Traian Băsescu, Președintele României, 2009
“România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”
Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, 2015
(De ce nu s-au făcut autostrăzi?)
„Păi, fiindcă nu poți să le iei șpagă la băieții ăia. De asta. Nu poți să le ceri șpagă, nu? Ăla nu-ți dă șpagă. Vine chinezul sa dea șpagă? Nu.”
Mihai Tudose, Deputat PSD de Brăila, 2012
“Daca am avea autostrăzi, ar crește salariile și ar pleca multinaționalele.”
Lucian Șova, Ministrul Transporturilor, 2018
“Am venit să vă spun că sunt alături de voi, că sunt mândru că sunt băcăuan şi cei mai mulţi dintre voi sunteţi băcăuani “
Lucian Șova, Ministrul Transporturilor, pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, 2018
“Dacă în guvernarea tehnocrată făceam drumul în 6 ore, acum fac acest drum în 8 ore. Pentru că PSD a luat măsuri care au dus la creștere economică, sunt foarte multe camioane și alte mașini care au facut ca aceste drumuri să fie mult mai circulate”
Ioan Chisăliţă , Deputat PSD de Caraş-Severin, Martie 2019
” Toate drumurile au început să fie aglomerate pentru că economia a crescut în cei doi de ani de zile foarte mult, asta înseamnă că şi mărfurile circulă mai mult.”
Liviu Dragnea, Deputat PSD de Teleorman, Martie 2019
A fost construit între 1882 și 1892 de Theodor Văcărescu, Mareşalul Curţii lui Carol I, care a supravegheat construcția Castelului Peleș. Arhitect este francezul Paul Gottereau, care a ridicat și Palatul CEC și Biblioteca Centrală Universitară iar o parte din echipa de meșteșugari a lucrat și ea la Castelul Peleș.
Conacul a trecut în proprietatea familiei Callimachi prin alianță, apoi a fost confiscat de comuniști și transformat întâi în sediul Poliţiei Militare, al unei companii de gaze apoi în preventoriu pentru copiii care au avut contact cu bolnavi de tuberculoză. Am găsit un registru de internări din 1969 și un geamantan plin cu seringi de sticlă.
În perioada de glorie, interiorul era bogat ornamentat cu stucaturi și sculpturi din lemn iar pereții erau acoperiți cu tapet din piele și mătase. Se pare că biblioteca adunată de mareșalul Văcărescu ar fi fost plină de cărți vechi și rare.
Toate au ars într-un incendiu izbucnit în 1974 iar cutremurul din 1977 n-a ajutat prea mult. Au început apoi niște lucrări de restaurare, se vede structura de rezistență din beton, dar au fost oprite din lipsă de fonduri.
Grajdurile și celelalte clădiri adiacente au fost folosite până de curând de școala din sat și sunt pline de bănci și mobilier vechi.
A, da, era să uit: conacul stă în mijlocul unui parc de 14ha.
Centrala pe cărbuni a fost dată în folosință în 1923, confiscată de comuniști (vezi propaganda de pe pereți) și dezafectată în 1971.
Una dintre clădiri este încă în funcțiune lângă cele abandonate, făcând parte dintr-un punct de transformare al Electrica.
Malcoci e primul sat cum ieși din Tulcea spre Murighiol. Am văzut-o de zeci de ori în copilărie, în drum spre Deltă, crucea ei strâmbă fiind inconfundabilă. La un moment dat, însă, crucea a cedat, iar în 2007 s-a prăbușit complet tavanul.
De unde germani în Dobrogea? Au venit la mijlocul secolului XIX din Basarabia și Rusia, iar biserica au construit-o în 1890, iar turnul-clopotniță a fost adăugat în 1902.
Coloniștii au plecat în Germania în jurul celui de-al doilea război mondial, lăsând parohia fără enoriași.
N-am vizitat prea multe zone rurale, doar ce am văzut în goana autocarului. Ce am văzut, însă, seamănă cumva cu satele sărace și predominant agrare de la noi: plantații nesfărșite de orez, brăzdate de poteci și canale, ocazional porumb, bananieri și cocotieri răsfirați și ocazional grădini de legume.
Casele sunt simple, pătrate, făcute din blocuri de ciment, cu acoperiș din tablă. Cele mai multe nu au gard, curtea, grădina și maidanul contopindu-se într-un mare spațiu de joacă pentru copii și de scurmat pentru cele mai aerodinamice găini din galaxie. Pe malurile râurilor localnicii cresc bivoli de apă, folosiți pentru tracțiune animală ori pentru friptură și se ocupă și cu pescuitul.
Șocul cultural și tehnologic a avut loc atunci când călătoream între 2 orașe cu un autobuz de noapte și ne-am rezervat bilete de avion pe WiFi-ul autobuzului, plătind cu cardul, în timp ce traversam niște câmpuri de orez cât vedeai cu ochii.
Toți vietnamezii cât de cât înstăriți au smartfoane și abonament la internet. Adică mai toți cei care au de-a face cu turiștii, pentru că acolo e rost de bani mulți și rapid. Vorbesc un pic de engleză, dar nu prea multă și cu accent amuzant, de parcă orice afirmație ar fi o întrebare.
Le place maxim cultura vestică, le plac mărcile, hainele, stilul de viață, muzica, tot. Pe afișe și reclame sunt mulți albi zâmbitori iar manechinele din magazine sunt caucazieni supli și musculoși. Și chinezii cred că sunt la fel, pentru că la Mausoleul lui Ho Chi Minh au făcut mai multe poze cu grupul nostru, mai ales cu blondele, decât cu mausoleul propriu-zis.
Pe de altă parte, le place maxim și bling-ul. Orice chestie care sclipește, țopăie, are luminițe, e aurită și are ciucuri roșii e mișto. Toate, dar TOATE mașinile și autocarele cu care am mers aveau niște ciucurei la oglindă sau un mic zeu aurit pe bord, cu butoane. Presupun că au muzicuță și se învârt sau așa ceva.
Bărbații poartă inele ori ghiuluri și unghia mică, cea mare, ambele sau toate unghiile mari – semn că nu prestează muncă fizică, dificilă. Must be a cultural thing, dar e absolut dezgustător. Așa cum e și obiceiul de a își trage nasul, a râgâi sau a scuipa zgomotos, de față cu turiștii. Pe câțiva i-am privit dezaprobator și cred că sunt pe drumul cel bun.
Scris pe 20 Mai 2017
Clădirea a fost construită în 1892 ca sediu al unei case de modă, apoi cumpărată de un negustor, modificată și transformată în hotel.
Confiscat în 1950 de comuniști (care i-au schimbat și numele), a fost vândută prin privatizarea firmei de stat care îl opera. Se pare că între timp au apărut moștenitorii de drept iar procesul s-ar fi terminat acum 2 ani prin despăgubirea lor în bani.
E în stare foarte proastă, transformat în groapă de gunoi de către vecini și vandalizat 🙁
